La cafenea sub sindicat,
În colțul cel mai îndepărtat, 
La bar stă așezat,
Plin de sânge un băiat. 
 
     Este Mihai, băiatul lui Pricopie, a venit să îmi vorbească. Tatăl lui, George, mi-a fost coleg de liceu, pe vremea aceea și el un derbedeu. De la el am primit un apel cu două ore în urmă să îmi spună că fiul lui a intrat în ceva probleme și că ar avea mare nevoie de ajutorul meu. Cu George nu prea am mai avut eu tangențe de când am lăsat școala, dar am fost invitat la botezul lui Mihai unde am aflat că acesta devenise jandarm și sincer nu am fost surprins, avea o familie bună și părinții au reușit să îl ghideze în pașii adolescenței.
 
-Mihai? Ce ai pățit? Vină încoace.
 
     La câțiva metri de unde era așezat, aveam un mic separeu, singurul din local, acolo unde de multe ori mă închideam să mai deschid doi nasturi de la cămașă sau să mai trag un pui de somn.
 
-Hai intră aici, închide ușa, vin imediat.
 
     Era ora prânzului, iar cei care nu aveau poftă de mâncare se întâlneau la cafea, majoritatea puștani care chiuleau de la scoală, un liceu bun în capătul drumului și erau de vârsta lui Mihai dar erau clienți mei și nu voiam să le mai văd fețele crispate.
 
- Ofelia, pune-mi două cinzeci te rog.
- Imediat,... iar sucul de portocale? Băiatul nu la achitat.
- Trece și ăla la mine.
 
     Cu paharele in mană mă întorc spre separeu gândindu-mă, în ce fel de probleme a intrat băiatul ăsta care e de nota zece din ce am înțeles, iar tatsu care e jandarm nu îl poate ajuta. 

- Bea asta lasă sucul... la cum arăți portocalele nu or să te ajute prea mult. 
- Nu mulțumesc, eu nu beau tărie. 
- Bere nu îți aduc. 
 
     Apoi îi torn cinzeci-ul peste jumătatea lui de suc de portocale și mă așez vis-a-vis de el să îl văd la ochi. 
 
- Deci? Vorbește, de ce ești aici și de ce nu te-ai oprit acasă să te speli înainte să vii să îmi sperii clienții? 
- Îmi cer scuze, l-am sunat pe tata și mi-a spus să vin direct aici.
- Ok, ia o gură de suc și spune-mi. 
- Un grup de băieți mă urmăresc prin oraș de vreo două săptămâni și mă bat pană la sânge de fiecare dată când mă văd, chiar și de două ori pe zi s-a întâmplat. 
- Ei bine, și tactu? Nu poate să îi sperie un pic? Că e ditai buhaiul slavă Domnului, mă sperie și pe mine. În plus, ce le-ai făcut ăstora de sunt așa setați pe tine? 
- I-am povestit tot lui tata, și a spus că are mâinile legate, nu poate face nimic. 
- Mai ia o gură, spune-mi ce ai făcut, că îmi pierd răbdarea. 
- Cred că i-am furat prietena lui Curcubeu, cel puțin el așa crede.
- Deci e vorba de o fată? Întotdeauna e. Păi dă-i prietena înapoi! Sau îți place de ea? În fine cine e ăsta Curcubeu? Și ce părinți denaturați are de l-au numit așa? 
- Curcubeu e porecla, îl cheamă Andrei Ciompic. 

     Fără să aud ce a mai spus după, am știu atunci de ce George nu putea face nimic în legătură cu asta și dacă nu eram atent puteam și eu să o încurc. Ciompic, numele ăsta de familie e rar aici in oraș și dacă nu mă înșel chiar unic. Virgil Ciompic este mai mult ca sigur tatăl acestui Curcubeu, un nume foarte greu nu numai aici în oraș, un tip gras și pervers dar foarte inteligent.
      Când eram mai tineri am deschis o discotecă împreună iar mai apoi încă una, eram parteneri egali până când nu am mai fost. Am început să ne contrazicem iar mai târziu să ne certăm pe tema investițiilor, eu voiam un fel de social-club cu membri un pic mai înstăriți, gen doctori, politicieni și cam oricine ar fi putut să plătească o taxă lunară pentru a avea acces la un club de socializare puțin mai special. El ar fi vrut să mai deschidem o discotecă să încercăm să monopolizăm orașul. Împreună am decis că trebuie să ne despărțim, între timp el a și primit o ofertă să devină consilier județean.
     Părea firesc pe atunci că el are alte planuri și nu se mai poate ocupa de discoteci așa că din partea mea de profit și cu ajutorul unei refinanțări i-am cumpărat jumătatea. Lucru care m-a făcut să îl detest s-a întâmplat un an mai târziu când Virgil, cu banii de la mine a deschis BowTie Club, exclusiv pentru membri așa cum îmi doream eu. Am primit și invitație la deschidere, ducă-se pe pustie. 
 
- Lasă-mi numărul de telefon și du-te acasă să te speli. Te sun eu. 
 

Un gând despre “Mihai trezește urșii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s