De vreo trei zile nu mai auzisem nimic îngrijorător. Se pare că a fost o mișcare foarte bună ca Vitalie să îl angajeze pe Mihai la sala lui de forță. 
 
        Astăzi este miercuri, e zi de târg. În fiecare miercuri și vineri e. Se adună oamenii de prin toată localitatea în centrul orașului sau prin piață cu diverse la vânzare. De la animale vii - la bomboane și mobilă le găsești pe toate. Acum din ce în ce mai puține pentru că poliția nu le mai dă voie fără autorizații, păcat... Obișnuiam să merg la obor cu taică-meu când eram flăcău și sincer nu prea îmi plăcea, nici mirosul, nici oamenii, mai nimic de fapt.
        Pentru o bună perioadă de timp după ce am plecat de la casa părintească, am continuat acest ritual. Era singurul loc în care mă mai întâlneam cu bătrânul meu și puteam să vorbim, că de mă duceam la ei acasă în vizită, maică-mea voia numai ea să vorbească cu mine și să ne povestim unul altuia ce am mai făcut, văzut sau auzit, iar asta îmi făcea o plăcere enormă. O ajutam să curețe cartofi și alte chestii, dar mai puțin complicate, nu știam să gătesc deloc, iar asta era unul din secretele familiei.
 
       Și eram într-o vineri dacă nu mă înșel, la obor, unde taică-meu a văzut o piesă de mobilier cum vezi numai prin filme. O măsuță de whisky făcută din stejar, lăcuită puțin vișiniu. Aceasta se deschidea la mijloc spre un compartiment în care încăpea o sticlă de whisky și două pahare. Vânzătorul măsuței avea și setul de cristal acolo ca să arate cât e de frumoasă bijuteria lui și dacă cineva era interesat le vindea și pe alea cu siguranță. După vreo 10 minute de investigații și admirare, taică-meu deschide gura.
 
- Lui maică-ta sigur i-ar place așa ceva.
 
Apoi pufnim amândoi în râs și după noi și vicleanul negustor.
 
- 200 de mărci domnul meu. E făcut de nemți, știți că aia nu se joacă cu așa ceva.
 
       Tot timpul acesta vânzătorul l-a luat la ochi doar pe taică-meu, numai cu el vorbea și numai la el se uita. Pe mine nu mă deranja și eu îl evitam, iar e drept că si taică-meu era îmbrăcat bine. Avea costume pentru ieșit la obor. În ziua aceea a pus pungi peste papuci să nu îi murdărească în mocirlă, așa făceau toți care aveau mașină scumpă și nu voiau să o murdărească. Taică-meu nu avea mașină, făcea parte din tactica lui, era un negociator pur-sânge. După ce am văzut că s-au luat la tocmit acolo, eu am zis să mai văd și altă marfă, dar am stat prin zonă. După cinșpe minute pe ceas, ca întotdeauna, mă întorc de grabă la taică-meu.
 
- Trebuie să plecăm că acuși se închid orele de vizită la maternitate, nici nu mi-am dat seama că e așa tarziu.
- Stai te rog două secunde să îi fac ultimul preț domnului și mergem de îndată, te conduc eu.

       Bineînteles că eu și taică-meu eram înțeleși pe tema asta, iar conversația noastră la un volum destul cât să audă și dragul negustor.

- A lăsat până la 150 de mărci, ori banii ăștia eu nu îi am la mine și mă tem că până mă duc cu tine la maternitate apoi acasă să iau si restul de bani, se închide și oborul. Următoarea zi de obor e în cinci zile. Dacă dă Doamne ferește o suferință peste noi sau domnul negustor? Și nu ne mai întâlnim? Nu or să se supere a ta măicută, că nu i-am cumpărat măsuță de cafea, la care să mă așez cu ea?
- Lasă prostiile astea tată și hai că se închide la maternitate, vreau să îmi văd mândra și progenitura.
- Am la mine 120 de mărci... tu ai ceva?
 
       Mă pipăiam ca un urangutan pe buzunarele de la piept, că aveam la geaca aia de piele buzunar la nivelul curelei, pe piept și pe interior, pe ambele părți. Purtam și o pereche de pantaloni de constructor cu buzunare la spate, în față și pe genunchi. Aveam bani în toate buzunarele sume diferite și știam precis ce sumă am în ce buzunar, erau în ordine. El a făcut semn că vrea 20 de mărci în timp ce gesticula nonșalant. Buzunarul stânga la genunchi. 
 
-Ia... atâta am și eu... dacă vrea bine dacă nu hai că plec fără tine. 
 
       Cu o mână îi întind banii dar el ezită să îi ia, uitându-se mai mult spre negustor. Cu cealaltă mână mă prefăceam că îmi este greu să închid capsa. Aveam privirea spre tatăl meu. Negustorul puțin nedumerit cu privirea ba la taică-meu, ba la mine. Prima dată când s-a uitat și la mine. Cu coada ochiului, în vederea periferică, îi vedeam mișcările de cap, trebuia să miște capul,. Era poziționat în fața măsuței, am făcut triunghi. Am învățat ritmul acestor mișcări de cap ale lui și m-am potrivit să mă întorc spre el când se uită la mine. O secundă de contact vizual am avut. 
 
- Dați-mi așa 140 că n-oi muri eu de foame, iar matale să ai sănătate și să duci feciorul ăsta la mândruța lui și apoi dacă ne întâlnim și miercuri ai să dai tu un țap de bere. 
 
       Zis și făcut. Taică-meu se întoarce spre mine, ia ăia 20 și cu 120 ale lui îi dă la negustor, pune mâna de o parte a mesei și îmi face din cap să apuc din cealaltă parte. 
 
- Hai prinde de acolo oleacă, că nu-i grea dar nu vreau să mă murdăresc până la mașină. 
 
        Prind de celălalt capăt de masă și ne îndreptăm spre ieșirea din obor. Oborul ăsta nu era altceva decât un spațiu mare de teren bătătorit de toate viețuitoarele care au fost scoase la vânzare, de utilajele ce cărau cherestea, o mocirlă pe alocuri. Toată treaba asta înconjurată aproape în cerc de un zid de bolțari gros de jumătate de metru și înalt de doi-jumate, unit, ca un șarpe ce își mănâncă coada, de o singură poartă mare de fier la care stătea si poliția de multe ori. Un adevărat Colosseum, cu caractere pe măsură. 
        Am reușit să ieșim pe poartă, am mai făcut vreo doi pași pe lângă zid după care taică-meu zice:
 
- Ia car-o tu că nu e așa grea, pot să o car și singur, dar tu ești mai tânăr, mai puternic, plus că eu am și reumatismul ăsta care mă frământă. De vreo două zile mă dor toate încheieturile, cred că o să plouă iar diseară. 
- Dă incoa' că o duc eu... 
 
        Masa chiar nu era grea. M-aș fi oferit oricum să o duc eu, dar m-a supărat faptul că până atunci nu s-a mai văitat. Oare chiar îl doare? sau crede că mă face și pe mine din cuvinte? Îi știu toate trucurile. Pentru multe din ele are nevoie de mine, exemplu cel de adineaori. Pe atunci nu aveam mândră, eram tot timpul ocupat cu altele, în viața mea nu se intră prea ușor și a devenit tot mai greu. 
        După vreo câteva sute de metri el a decis să mergem pe o alee între case pe care nu am mai fost de mult, acel drum ar fi cel mai rapid până în stația de tramvai. Dar aleea se îngusta treptat și în capăt era crescut un boschet enorm cu tot felul de rămurele și spini. 
 
- Pune masa jos și treci tu primul încet și să faci un pic de loc dacă poți, eu vin cu masa din urmă să nu o zgâriem. 
 
       Normal că am făcut așa cum a spus. M-am băgat în boscheți și cu capul dat pe spate de o agățătoare deaia țepoasă, rupeam cu mâinile din ele să fac loc. Ajung la celălalt capăt de drum și încep să scot de prin piele și haine tot felul de ghimpi și așchii. Ușor aplecat mă uit spre el prin gaura pe care am făcut-o să văd dacă se potrivește masa sau tre’ să intru iar în ei. Taica-meu a întors masa pe o parte, a intrat între picioarele ei și a ridicat-o până în dreptul capului. Cu partea de sus a corpului protejată de masă, intră în boscheți și pășește atât de suav că nici pungile de pe papuci nu erau agățate. Dar masa era zgâriată tot. 
 
- Uite că ai zgâriat-o. Nu mai bine mergeam pe drumu’ normal? 
- N-are nimic... am avut grijă. E doar lacul puțin zgâriat. 
 
        Spune în timp ce trece mâna peste suprafețele mesei, să simtă zgârieturile. 
 
- N-are nimic, e doar lacul. Oricum vroiam să îl dau jos, să o smirgheluiesc oleacă și să o trag în lac transparent. După o dau cu 250-300 fuga. 
 
        La un moment dat am zis să fac și altele, și am început să merg miercurile la pescuit pe lacul unui prieten. Numai vineri îl mai vedeam pe la obor, dar și vinerile au început să se împuțineze. Începusem treaba cu discotecile.
        Într-una din zilele mele de pescuit, o miercuri, eram pe baltă și voiam să vad după jumătate de zi dacă crapul vrea să muște la pâine. Făceam biluțe și le puneam pe vârful cârligului. Se agață singur. Pâine nu aveam la mine dar îmi făcuse nevasta grijulie mai multe sandvișuri decât pot mânca. Erau în mașină, pe deal. Mă încumet să merg până pe deal copăcel, că aveam băute și vreo 200 de pălinca, dar ajung.
        Pe deal singurul loc unde aveai și semnal la telefon, acesta a început să vibreze, să sune, să zbârnâie în toate tonurile, mesaje vocale, mesaje text, notificări de pe rețele de socializare, tot. Nu știam ce se întâmplă. Majoritatea erau de la mama. O sun, a murit tata.
        De atunci am mai fost maxim de 3 ori la obor, apoi m-am oprit complet, nu avea rost să merg acolo singur, plus că mie nu mi-au plăcut niciodată vrăjelile.

Si tot pe lac eram la 3 zile după ce l-am văzut pe Mihai plin de sânge.
Și tot la mașină m-am dus să mai iau momeală.
Și telefonul a început să zbârnâie, dar de data asta nu mai erau mesaje sau apeluri pierdute, era chiar în momentul unui apel când am ajuns pe deal. Suna doamna Carmen.
 
- Sarut-mâna doamna Carmen.
- Bună să îți fie inima Laur, ce faci?
- Știți doamna Carmen, e miercuri, am ședința cu cei de la Iași.
- Eh prostii... ești la pește, nu?
- Da, da, ce s-a întâmplat?
- Du-te acasă să te gătești și să veniți la masă la noi în seara asta.
- Bine, hai că venim, da ce s-a întâmplat, așa deodată? Și e miercuri, doar știți.
- Eu și cu Marcel am hotărât să ne mutăm la munte, aș fi vrut să îți dau vestea la masă, cu mâinile încălzite pe castronul de supă. 
- Da doamnă, mă pornesc acuma. 
 
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s