Cinci zile au trecut de când mătură și dă cu mopul în sala de forță, pune greutățile lăsate aiurea la locul lor pe tot felul de rafturi și bucăți de fier beton ce ieșeau prin perete din camera alăturată. Câteodată se oprește să se antreneze puțin, ar vrea și el să arate așa ca băieții ce vin acolo să tragă de fiare. Obosește și transpiră repede, după aproximativ jumătate de oră intră la dușuri să dea jos transpirația sărată și pe alocuri lipicioasă. Stinge toate luminile și sună la echipa mobilă să vină să îl ridice. O mașină de teren inscripționată USS (Unlimited Security Strengh) intră în parcare și îl blițează pe Mihai.
 
- Salut "Manechinu", unde te duc?
 
       Întreabă Dorin, unul dintre cei doi dulapi din mașină. Aici la sală a primit porecla de manechin de la niște tovarăși de-a lui Vitalie, pentru că  era înalt, zvelt; Ce mai, era frumos! Era făcut pentru reviste, poate reclame la ceva produse sănătoase, iaurt chiar.
 
- Salut Dorin! Salut Portughezule! Acasă vă rog.
- Da' gata pe azi? În ritmul ăsta ai să ai mușchi pe tine numai dacă îți pui o felie de pastramă pe frunte.
- Lasă că ai să vezi tu, nu ai să mai râzi de mine.
 
         În acea seară a stat în pat cu ochii în telefon, el și fosta prietenă a lui "Curcubeu" comunicau destul de des prin mesaje text. Între aceștia începea să se înfiripe ceva, Mihai a grăbit puțin procesul: o invită pe fată la film. Îi zice că e ultimul weekend în care or să ruleze Matrix la cinema. Ceea ce pare acum evident pentru unii, pe atunci pentru Mihai nu era. Alina îl refuză. Cu o scuză cam trasă de păr, se fofilează și nu mai răspunde la celelalte cinci mesaje pe care Mihai le scrie surprins, supărat și chiar indignat. 
         Reușește în cele din urmă să închidă ochii dar tot cu imaginea Alinei în gând. A făcut puțin raționament și a decis să nu îi mai scrie. Destinul se gândise să se joace puțin cu Mihai, se întâlnește cu ea chiar ziua următoare pe holurile școlii. Alina nu voia să vadă Matrix, în rest era ok, nu era supărată așa că îl abordează pe acesta.

-Salut, ce faci? Ce ore ai astăzi?
-Salut.
-Ce s-a întâmplat? Ești bine? Te caută iar Curcubeu?
-Sunt ok, am o treabă.

          După aceste cuvinte Mihai se întoarce cu spatele la ea și se îndreaptă spre clasa lui. A decis cu o seară în urmă să fie mai rece, a trecut prin destule din cauza acestei fete și ea nu numai că nu își poate face timp de un film, dar pare că e atât de ocupată că nu are timp nici să răspundă la mesajele lui. I-a ajuns.
         A mai trecut o zi, la fel ca cea de dinaintea ei, și stă în pat și ar vrea să îi scrie. A promis că nu o va face, dar era atât de greu să reziste tentației încât a decis să lase telefonul la încărcat în bucătărie. În felul acesta a reușit să pună puțină distanță între el și dispozitivul care facilita ispita. 
          Era ora zece în seară și el stă ascuns sub pătură în poziție de făt și vrea să adoarmă, când se aude din bucătărie prin surdina serii telefonul acestuia, pe ton de mesaj. A rămas pitit sub pătură prefăcându-se că nu a auzit nimic, dar a rezistat doar cinci minute, apoi a luat-o la fugă desculț pe gresia lunecoasă până la bucătărie. A alunecat dar nu s-a lovit tare. A smuls telefonul din cablu și a citit mesajul care, așa cum se aștepta era de la Alina. 
           Ea abia acum răspunse la unul din mesajele ce acesta le trimise cu o seară în urmă. A explodat. A pus mâna pe cartea de telefon cu intenția să îl găsească pe a lui Curcubeu și a dat în cele din urmă peste un număr de telefon. Singurul din cartea de telefon cu numele Ciompic, Virgil Ciompic. Apelează.

-Da?
-Andrei?
-Nu, sunt tatăl lui. E în dormitor. Îl strig acum.

          Mihai ținea telefonul cu două mâini, era nervos și voia să vorbească cu Curcubeu, un băiat care l-a terorizat pe acesta până acum o săptămână în urmă. În telefon se auzea cum Andrei era chemat de taică-su la apel, apoi se aude cum vocea acestuia se aproprie de receptor.

-Alo?
-Vină la muzeu să vorbim!
- Alo? Cu cine vorbesc?
- Sunt Mihai.
- Mihai?
- Da. Vină la muzeu și ai să vezi care Mihai.
 
           Închide apelul și se duce să se îmbrace. Din cuierul de lângă ușa de la intrare, Mihai ia o bâtă de baseball de dimensiuni ceva mai mici, pe care o achiziționase în clasa a-6-a din Cheile Bicazului, unde a fost în excursie cu clasa. Strânge șireturile puternic, la papucii lui sport să se asigure că nu o să îi sară din picioare și o ia la fugă spre muzeu să se întâlnească cu Curcubeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s