Flotarea lui Mișu,

La început de carantină, Mișu se hotărâ înverșunat de ideea activităților sportive zilnice. Lui Mișu nu i-au plăcut niciodată sălile de forță, pentru ce motiv anume nu știe nici el sigur, ideea e că nu era strain antrenamentului de acasă… fără tot felul de aparate menite pentru dezvoltarea anumitor mușchi. Mișu a realizat că maximul de flotari pe care îl putea face la începutul izolării era 25. După o lună de izolare cu tot felul de gânduri iscoditoare în care s-a oprit din exerciții doar vreo câteva zile,…a observat că maximul de flotări acum e la 45. Mișu a realizat că este acum mai bun decât la început, dar știa asta deja și îl bulversa puțin faptul că nivelul creșterii lui este comparat în numărul de flotări pe care le poate exercita. Mișulică avea un plan în combaterea acestui ego, care îi dădea un număr, o notă, o apreciere a corpului său. A decis ca în toate antrenamentele de acum încolo să nu mai numere flotările 1, 2, 3,…dar după câteva sesiuni în care, deși încerca să se gândească la alte lucruri, ego-ul era atât de puternic încât se regăsea adesea numărând. Mișu a trebuit să schimbe planul, acum încearcă să dreseze ego-ul să raspundă la comenzile lui în loc să se prefacă că nu e acolo… Culcat pe burtă, Mișu încordează brațele și începe să numere: 1, 1, 1, 1,….în felul acesta nu reținea numărul de flotări prin care își aproxima nivelul templului său… corpul.
De asemenea în exercițiile lui îi plăcea să se oprească atunci când corpul obosea… nu vroia să îl suprasolicite. Nu prea era de acord cu determinarea aceasta puțin absurdă pe care oamenii o au despre faptul că trebuie să depășești limitele să îți testezi corpul. Corpul lui trebuie îngrijit, iar dacă este să fie vreodată testat, să fie testat de cauze și evenimente exterioare, nu autoimpuse, iar atunci corpul lui va rezista cu sigurantă, pentru că a fost îngrijit și tratat cu respect.

Maratonul lui Mihai

Partea 1 (rezumat)

Mihai provine dintr-o familie modestă, își amintește copilăria ca fiind chiar sărăcăcioasă. Are o soră mai mică și un frate mai mare, a preferat mai mult compania fratelui pe perioada copilăriei deoarece era mai apropiat ca vârstă și era și acesta băiat. De la jucăriile mai băiețești până la responsabilitățile casei și bătaia de la părinți, aceștia împărțeau tot. Mihai avea și încă mai are un respect enorm pentru fratele mai mare, care, în ciuda greutăților a reușit să meargă înainte, să aibă o soție iubitoare și un copil frumos, sănătos și isteț. Spre deosebire de fratele mai mare, Mihai a trecut prin viată într-un stil mai nonșalant, era și destul de fricos, nu îi plăceau confruntările așa că făcea tot posibilul să le evite. Sora lui, mezina familiei, spre deosebire de fratele acestuia, nu reprezenta putere și determinare, ci reprezenta frumusețe și gingășie. A vrut tot timpul să fie considerat fratele mai mare care o poate alina când aceasta nu e în spirite bune, care o poate ajuta când vrea ceva, care o poate susține și încuraja. Nu a fost doar sora acestuia care să beneficieze de un așa tratament, el a încercat de mic, cu toții să îi trateze cum poate mai bine. Acum poate că se gândește că această misiune pe care și-a însușit-o a avut un efect negativ asupra lui, întrucât a sacrificat tot timpul tot pentru alții și el a rămas în urmă. Dar zâmbetul celor dragi a meritat tot.

  A fost marcat emoțional de multe evenimente neplăcute din viată, probabil de aceea are acum o armură constituită din diferite straturi emoționale. Este timid, retras, introvertit, rușinos, apatic, disperat, melancolic, fricos, dependent, lacom, furios, frustrat, urâcios, mândru și conștient de toate acestea.

Mihai, niciodată nu a primit de la viață ceea ce a vrut. Mihai, nu a știut ce vrea de la viață.      A încercat multe dar fără izbândă, de aceea el se pedepsește pentru eșecurile lui. Conștient de multe dintre minusurile lui, Mihai, a învățat să stea la distanță de oameni. El leagă prietenii foarte greu din toate aceste cauze, dar de cele mai multe ori sunt prietenii adevărate. A priceput că mulți oameni deși nu îi vor răul, o să îl rănească oricum.

Un caracter foarte retras, datorită tuturor persoanelor din jurul lui care au avut grijă să nu scape nici o oportunitate de critică non-constructivă. De pe vremea copilăriei a perceput așteptările altora ca fiind ale lui, pentru că orice altceva însemna pierdere de timp. Trebuia să urmeze drumul pe care alții îl arătau cu degetul arătător și privirea încruntată, că altfel dintr-un deget deveneau cinci și palma îl :motiva: “că e mai bine așa”. Are probleme de manifestare datorită acestor blocaje emoționale și crește inhibat, reținut și înfrânat. Mihai a crescut și a trecut prin viață așa cum a înțeles el de la alții că e mai bine, precum o fantomă. Nu a vorbit urât, nu a vorbit frumos, nu a vorbit. A șters conturile de pe rețelele de socializare de câteva ori pentru că se simțea copleșit de părerile celor maxim 50 de prieteni printre care și rude, la postările acestuia. A schimbat numărul de telefon mobil de fiecare dată când nu reușea să îi spună cuiva că îl rănește și că ar fi bine să taie această legătură. Mihai inconștient începe să îi îndepărteze pe toți nu doar pe cei care îi fac rău și pe cei care ar putea ajunge să îi facă rău în viitor. Când cineva reușea să se apropie de el, într-un fel sau altul reușea întotdeauna și fără greș să o îndepărteze. Poate că se pricepea puțin la “citit” persoane, pentru că de fiecare dată se chibzuia să facă exact ce acelei persoane nu îi plăcea, în felul acesta nu trebuia să taie el legătura, o tăiau toți ceilalți. Mihai este singur și acum.  

Timiditatea acestuia se distinge printr-o teamă de socializare, de interacțiune cu bâlbâieli datorită paralizantelor noduri din gât, care mai apoi evoluează repede în creierul acestuia rezultând într-o alegere greșită a cuvintelor, urmată de un sentiment de sfială și o senzație supărătoare de jenă, cauză a situației penibile. Frica îl cuprinde atunci când întâlnește pe cineva pentru prima dată, pentru că “prima părere” contează, are un efect de multă presiune pe acesta și de cele mai multe ori clachează. De altfel, Mihai a evitat pe cât de mult posibil aceste circumstanțe jenante prin distanțare, pentru că anumite evenimente sociale ajung să se transforme în situații inconfortabile pentru acesta, va căuta scuze pentru a nu participa. Lipsa de încredere în sine a făcut ca acesta să nu ceară niciodată o mărire de salariu, să vorbească liber în fața unui grup, să adopte o ținută relaxată atunci când vrea să spună ceva chiar și unei persoane pe care o cunoaște de mult timp. Depune un efort constant și de multe ori prietenii acestuia trebuie să insiste ca el să participe la o petrecere. Multă lume, din cauza timidității acestuia, îl consideră incompetent, plictisitor, neamuzant, stângaci, neatrăgător sau înfumurat și din cauza aceasta el le spune de la început despre faptul că este puțin mai timid pentru a nu crea o senzație de disconfort celorlalți. De cele mai multe ori nu funcționează strategia onestității, întrucât este perceput din start ca fiind o persoană cu care este greu să porți o conversație. Mihai nu a fost niciodată popular și nici nu a căutat asta.

Se aud vorbe că nimeni nu are o personalitate total introvertită sau extrovertită și că ar mai exista și o cale de mijloc chiar pe această scară cu denumirea de ambivertit. Mihai petrece cel mai mult timp singur și nu pentru că așa a ales el, dar se pare că așa l-a îndrumat viața ca rezultat al sumei dintre experiențele și emoțiile cauzate de acestea, catalogate eficient în glosarul cu numele “Trecut”. În singurătatea lui are timp să analizeze acțiunile din acea zi, săptămână, lună, an, istoria. În singurătatea lui analizează în procentaj mai mare lucrurile de care îi pasă, de oameni, în special interacțiunile cu aceștia, mai specific cele negative. Vrea cu tot sufletul să nu repete greșeli, vrea să fie acceptat de oameni, ba chiar mai mult, are îndrăzneala să vrea să fie plăcut. El a citit undeva că merită să fie tratat bine, a citit tot felul de prostii motivaționale care îi spuneau că merită chiar să fie iubit. Dar Mihai nu a mai vărsat de mult o lacrimă, semn că armura pe care o poartă chiar și sub pijamale atunci când doarme, funcționează. După ce termină analiza stinge și ultima din prea multele țigări și se bagă la somn. Cu ochii închiși și pe întuneric, acolo unde nimeni nu îl judecă, în gândul său, face planul. Pentru ziua următoare el se gândește ce ar mai putea să facă să fie plăcut de oameni, a observat că îl face să zâmbească atunci când îi ajută cu ceva, fie el fizic sau doar un sfat, un gând. De aceea muncește mai mult de cât îi permite starea fizică, și încearcă să absoarbe cunoștințe din toate domeniile, vrea să zâmbească. De aceea crede el că o conversație banală, din care nimeni nu are nimic de învățat, nu are rost, nu ajută pe nimeni. Dar cred că își dorește să găsească o persoană cu care poate discuta banalități și să poată zâmbi știind că singura persoană pe care a ajutat-o de data aceasta este el însuși. Un egoist.

To be continued….

Amintiri pierdute


     Poate ca au trecut doi ani și jumătate de atunci, dar mai revin din când în când și din ce în ce mai rar.
     Îmi place fotografia, arta de a imortaliza timpul, memoriile ce curg atunci când le privești. Puterea de a te uita la o poză și de a accesa memoriile subconștientului prin ea, puterea de a le cataloga in funcție de eveniment, persoane sau timp, puterea de a derula trecutul, în fine...a-ți înțeles mesajul, acolo printre foldere cu mai multe foldere în ele obișnuiam să zac. 
     Odată la câteva zile cu un dublu-click deschideam folderul din vârful piramidei name Pandora. În fața mea acum se află un alt folder denumit Trecute, până aici a fost ca în tunel, fără prea multe opțiuni dau iar dublu-click și deschid ușa. Intru acum într-o cameră spațioasă că am dat maximize la fereastră si tot monitorul e alb. Se disting clar in stânga sus cu icon-uri extra-large, 2 foldere pe nume Da și Ba. În ordine alfabetică aranjate, dau cu săgeata iar pe cel din stânga și e cam gata cearta, un instinct îmi șoptea că am intrat în labirint și că fac bine să țin tot stânga să nu mă rătăcesc. Am accesat Ba. Acolo camera avea aceleași dimensiuni dar părea că o denivelare ușoară le putea face să pară cam după deal, erau icon-uri large, nimic extra la ele, decât în numărul, erau 3 de data aceasta, Raw, Open Project, Finalizate. Și acestea precum și cele din urmă erau în ordine alfabetică, deci click pe Finalizate să țin tot stânga. În fața mea acum 5 foldere de dimensiune medie, AAA, Locuri ,Familie, Oameni, Peisaje. Fără să vreau să explic aceste denumiri, ținem partea stângă și accesăm AAA. Aici așezate în coloane, un total de 8 foldere de dimensiune mică care de data aceasta nu mai au nume, în schimb au numere ce reprezintă ani. În ordine cronologică descrescătoare așezate, dau click pe primul folder sau mai bine spus cel mai vechi. Aici dimensiuni extra-large iar, am 13 fotografii in fată, cele mai frumoase poze din anul acela, editate toate în photoshop și lightroom, cele care sunt făcute pe placul meu, aici găsești și macro și portrete și animale, de toate aici, de aceea folderul anterior se numea AAA. Prima poză întâmplarea face să fie un apus de soare frumos, hipnotizant chiar, în culorile vibrante de nuanțe portocalii. Lângă apus se situa și a doua fotografie preferată din an, un corb. În Regents-Park, dimineața sub ceața deasă ce abia începu să se ridice, în pajiștea albă de Romanițe, se afla corbul. O fotografie pe care mai apoi am procesat-o pe toate părțile până la rezultatul care îmi plăcea. O poză atât de neagră si obscură și totuși atât de detaliată in mister. Mii de poze, de memorii, s-a prăjit hardul. Da...toate au dispărut.
                Cu camera la încheietură am decis să refac cât mai multe din trasee pot, să mă reunesc cu prieteni pentru un portret două, să vizitez locurile iar și să încerc să reproduc ceea ce am pierdut. Dar pozele nu au ieșit niciodată așa cum voiam, așa cum erau cele vechi. A durat ceva timp până să realizez că prezentul e aici, a durat ceva timp până să realizez că pot să salvez memorii noi, diferite, că oricum nimic nu mai e cum a fost, poate că nu pot să reproduc acea poză exact dar acum știu sigur că pot mai bine.
   

Brambura

Te ajut cum pot prin mediul cuvintelor,
Tu trăiești in trecut, eu nu-s nemuritor,
Tu visezi la prezent, eu la viitor,
Stau cu mana întinsă, pe scară nu cobor.
 
Te ridic la prezent, eu sunt unguent, 
Dragostea nu o tratezi prin antrenament, 
Primesc rețete în calm de noapte, 
Cuiul pe cui scoate. 
 
Muzica la 432 de hertzi, 
Închid ochii și sper să mă ierți, 
Poza ta devine mult mai clară, 
Într-o zi cu căldură de vară. 
 
Fizic, intelectual, poate ca stai bine,
Dar de ce oare, M-a trimis la tine, 
A știut ce pot și ce îți trebuie,
Nu sunt în misiune, o fac de bunăvoie. 
 
De unii sunt catalogat sălbatic,
Într-o lume social-democratic,
Cunosc sentiment și frenezie,
Să respir încet... o datorie.
 
Expand toracele și contract diafragma,
Inima pulsează, sângele e magma,
Inspir aer rece, cât număr pană la zece,
Expir un simpozion din tot ce se petrece.
 
Mușchii relaxați, înțeapă câteodată,
Pielea șifonată, se îndreaptă toată,
Furnicături în degete extremități, 
Primesc energie să eman greutăți. 
 
Doar în căști mai aud pe carantină, 
Sunetele naturii, într-o metropolă infimă, 
Virusul se pare, discriminează, 
Pe imunitate și bătrâni se axează. 
 
Nu este o glumă ce periclitează, 
Viețile celor dragi, celor ce contează, 
Într-o lună două du-te și îmbrățișează, 
Până atunci în casă. Virusul evoluează. 
 
Roagă-te și stai activ, 
Teste de foc, pe plan emotiv, 
Psihologic nu cedezi, devii creativ, 
Că ești bine pregătit, sau aproximativ, 
Inspiră adânc în tine, aer pozitiv, 
Expiră ce te roade și e negativ. 
 
 
 
 
 

Energie,

Mă trezește energia dimineții,
Reflectată în toți pereții.
Nu vreau să cedez ușor,
Aveam un vis, simțeam că zbor.
 
O accept cu greu, realitate,
Opresc dispozitive alarmate,
Mă ridic brusc de pe spate,
Astăzi o să fac de toate.
 
Iar înțeapă inima ritmat,
De la dulce și sărat,
De la băut și fumat,
De la faptul că am cedat.
 
Mă uit la ce am conversat,
Pășesc tiptil,
Mă mint subtil,
Măcar am încercat.
 
Intru pe blog, scriu o poezie,
Suflet de culoarea cenușie,
Și încă mai am energie,
Un uragan de emoție,
Prea multă comoție.
 
Un elev la academie,
Cenzurat într-o cutie,
În versuri găsește anestezie,
Pe alte tărâmuri în călătorie.
 
Vreau să ard ca biblioteca din Alexandria,
Să am energia să șterg istoria,
Când te apropii de mine să uiți,
Să ai mâinile fierbinți, ochii străluciți.
 
M-ai evitat tot timpul ăsta,
Și acum fără de scăpare,
Mă ignori și în izolare,
Sunt o piramidă oare?
După grele încă în picioare,
Sau poate că sunt pasăre,
Un Phoenix în renaștere.
 
Când închizi ochii, gânduri la trecut,
Fizic pari prezentă, într-un corp plăcut,
Cu spirit în viitor, calci precaut,
Pe mine încă nu m-ai descusut,
Crezi că o să plec ca un astronaut,
Planul meu e clar, sunt rezolut,
Strânge-mă de mână, un nou început,
O să-ți schimb trecutul, cu un sărut.