Vitalie este invitat la înghețată

     Nu la mult timp după ce puștiul a plecat îl sun pe Vitalie, era șeful firmei mele de bodyguarzi, avea grijă de toate discotecile și pe lângă îl ajutasem să deschidă o sală de forță din care dețineam patruzeci la sută. Aveam de gând să îi dăruiesc partea mea din acea mică afacere care nu îmi aducea profituri considerabile atunci când nevasta lui ar fi născut.
 
- Salut Vitalie, ce zici?
- Salut, toate bune la mine, tu?
- Vreau să te văd la o înghețată azi dacă ai timp.
 
     Vitalie urăște înghețata, puțini știu dar lui nu îi plac chestiile reci sau dulci, înghețata e un mix din amândouă, coșmar. De puținele ori când îl invit la înghețată, el știe că este vorba de ceva serios, o activitate extra curriculară.
 
- La șase vin la sindicate.
- Te aștept, vorbim.
- Pa.
 
     La sindicate cum îi spuneam noi se afla unul din cele unsprezece discoteci pe care acum le dețineam. La demisolul Casei Sindicatelor, o clădire imensă cu fațada în marmură construită pe vremea lui Ceaușescu și avea ca scop servirea multor evenimente teatrale și muzicale, se afla și Pandora, discoteca mea. Nu era nici cea mai mare, nici cea mai frumoasă, nici nu era amplasată în cea mai exclusivă zonă din câte aveam, dar era perla mea și de treizeci de ani acolo mă simt cel mai bine, ca și acasă.
 
- Ofelia dă-mi te rog o sticlă de la mine din cutie și două pahare te rog. 
- Desigur, gheață? 
- Nu nu mersi, tu cum ești? Toate bune? Ăla mic ce face? A învățat să vorbească?
- Eu sunt foarte bine mulțumesc, Andrei știe câteva cuvinte și pare că în fiecare zi mai învață câte unul, mâine poimâine o să înceapă și întrebările. 
 
     Am făcut schimb de câteva zâmbete în timp ce sorbeam încet dintr-o țuică superbă făcută de Marcel, soțul doamnei Carmen, contabila. Am primit o sticlă anul trecut și mi-a plăcut atât de mult că m-am oferit să il finanțez să ridice un hobby la următorul nivel. Cu câteva zile în urmă a adus aici la bar o cutie plină, nu am vândut și nici nu vreau, la nivelul actual de producție este toată pentru mine. 
 
- Să îi spui ca îl salută moșu, mă duc în birou acum, dacă îl vezi pe Vitalie trimite-l la mine te rog. 
- Ok nici o problemă.
- Mersi. 
 
     Iau paharele împreună cu sticla de elixir miraculos și mă îndrept spre același separeu unde, cu numai câteva ore înainte am vorbit cu Mihai. Nu reușesc să termin al doilea pahar că apare Vitalie, bate la ușă scurt, intră în grabă și fără să își dea jos geaca se așază în fața mea. 
 
- Da, am venit, ce s-a întâmplat? 
- Îți torn? 
 
    Îl întrebasem făcând semn spre sticlă. 
 
- Nu trebuie să conduc în seara asta? 
- Nu nu, azi vorbim. 
 
     La auzele acestea a pus singur mâna pe sticlă și a turnat vreo o suta si cinzeci de mililitri din care jumate a dat pe gât imediat.
 
- Mmm e bună asta. Deci? Ce vorbim? 
 
     Unul dintre lucrurile care îmi plăcea la Vitalie, vorbea simplu, scurt, onest și te privea în ochi când făcea asta. La început eram în gardă pe lângă el, nu știam să îl citesc plus că e un animal de 110 kilograme distribuiți pe doi metri înălțime. Colegii îl porecleau vulpea din cauză că era șiret dar nu în cuvinte ci în fapte. 
 
- Mihai a lui George Pricopie, în fine nu știu dacă îi cunoști tu, cunoștințe mai vechi de ale mele, este bătut zilnic de o gașcă de puștani.
 
     Nu am apucat să termin ce aveam să îi spun că mă întrerupe.
 
- Vrei să îi sperii? Să îi urechesc? Când ai zis de înghețată mă așteptam la altceva sincer, dar rezolv nu e problemă.
- Bai nebunule lasă-mă termin că de urecheat puștani pot și eu, nu îs așa bătrân.
- Da man.
- Ala care a organizat treaba asta cu bătăile lui Mihai e băiatul lui Virgil Ciompic.
- Aaa Curcubeu?
- Îl știi?
- Da, vine des pe la discoteci, îi știu și pe cei cu care umblă, știu și în ce zonă locuiesc.
- E bine că îi știi, dar vreau să rezolv treaba asta fără să mă implic dacă se poate, că dacă află tatsu o să retalieze și nu vreau război cu ala, are mâinile băgate în toate buzunarele, poliție, procurori, judecători și are și primăria.
- Da am înțeles, dar eu nu am treabă cu el.
- Virgil e isteț, o să îți închidă sala apoi o să vină după mine.
- Și dacă port mască?
- Și dacă porți mască ce? ce vrei să faci? să bați niște puștani? Plus că sunt puțini oameni de 2 metri în oraș, masca nu o să te ajute.
- Ai dreptate, o să mă gândesc eu la ceva, până atunci nu e mai bine dacă il angajez pe Mihai ăsta la mine la sală? Am mulți băieți acolo, nu o să pățească nimic și dacă le spun că e văr cu mine o să îl ducă cu mașina prin oraș pe unde are treabă.
- Așa da vulpoiule, ideea asta îmi place, ia de aici numărul lui de telefon să îl suni mâine, eu o să vorbesc cu taicăsu în seara asta.
 
     Vitalie salvează numărul de telefon în agendă și se ridică să plece.
 
- Eu mă duc mai am treabă, ne auzim mâine.
- Ok, ține-mă la curent te rog, nu vreau să escaleze situația asta înainte să mă pregătesc.
- Așa rămâne, pa.
- Pa. 
 

Reintroducere…

Mă introduc încă odată,
Sper să o fac mai bine de astă dată,
Să înțelegeți de ce scriu aici,
Să încerc să fac amici.
 
De la un nume anonim am plecat,
La Taz Dragonoff am aterizat,
Un scriitor mărunt, măcinat, de gânduri,
La început de drum între rânduri.
 
Ușor de configurat și adaptat,
Pentru voi am fost creat,
Așa vă rog să mergeți să lăsați,
Un cuvânt, să îmi confirmați.
 
Că nu scriu bine, sau da,
Că îți place ori ba,
Eu așa mă informez și actualizez,
Fără ajutorul vostru nu evoluez.
 
Pentru voi o să mă concentrez,
Să absorb într-o fuziune,
Gândurile rele și cele bune,
Energia să am forță să forez.
 
După patru strofe împerecheate,
Două câte două, apropiate,
Vin două îmbrățișate,
Ca până la final de poezie, toate.
 
 
Tu cititorul care mă apreciezi pe mine,
După propria-ți imagine, cum îți convine,
Lasă un gând bun, fă-mă să zâmbesc,
Că eu cu fericirea ta mă hrănesc.
 
Iamb, anapest, eretic și spondeu,
Asta e rima albă,
Ritmul îl știe cardiologul,
Nu e stabil dar sincopat poate solemn.
 
Și în loc să stai acu pe gânduri,
Du-te să plantezi doi sâmburi,
Caută o strofă, un vers ceva,
Și trimite-l la acel cineva,
Care ar putea înțelege asta,
Doar așa mai pot menține focul viu,
Să fac lucruri fără motiv, nu știu.
 
Hai, ridică fruntea și zâmbește trainic,
Râzi în hohote, fii darnic,
Știu foarte bine ce crezi, că vrei,
Să îți iei gândul de la mine până numeri la trei.

In your dreams

I will blast your world
And amplify your senses,
With nothing but a word,
I will beat in your pulses. 
 
I will change your perception,
From a life of deception,
Leave behind the reality, 
Where people swear politely.
 
Be not blind, or deaf, or mute,
The planet spins and we commute,
Singing birds, attracted by the flute,
The joy of love we can't compute.
 
Forgotten not, by destiny, 
After the belated scrutiny, 
Shall dreams then seem to me, 
As real as you and we. 

Mihai trezește urșii

La cafenea sub sindicat,
În colțul cel mai îndepărtat, 
La bar stă așezat,
Plin de sânge un băiat. 
 
     Este Mihai, băiatul lui Pricopie, a venit să îmi vorbească. Tatăl lui, George, mi-a fost coleg de liceu, pe vremea aceea și el un derbedeu. De la el am primit un apel cu două ore în urmă să îmi spună că fiul lui a intrat în ceva probleme și că ar avea mare nevoie de ajutorul meu. Cu George nu prea am mai avut eu tangențe de când am lăsat școala, dar am fost invitat la botezul lui Mihai unde am aflat că acesta devenise jandarm și sincer nu am fost surprins, avea o familie bună și părinții au reușit să îl ghideze în pașii adolescenței.
 
-Mihai? Ce ai pățit? Vină încoace.
 
     La câțiva metri de unde era așezat, aveam un mic separeu, singurul din local, acolo unde de multe ori mă închideam să mai deschid doi nasturi de la cămașă sau să mai trag un pui de somn.
 
-Hai intră aici, închide ușa, vin imediat.
 
     Era ora prânzului, iar cei care nu aveau poftă de mâncare se întâlneau la cafea, majoritatea puștani care chiuleau de la scoală, un liceu bun în capătul drumului și erau de vârsta lui Mihai dar erau clienți mei și nu voiam să le mai văd fețele crispate.
 
- Ofelia, pune-mi două cinzeci te rog.
- Imediat,... iar sucul de portocale? Băiatul nu la achitat.
- Trece și ăla la mine.
 
     Cu paharele in mană mă întorc spre separeu gândindu-mă, în ce fel de probleme a intrat băiatul ăsta care e de nota zece din ce am înțeles, iar tatsu care e jandarm nu îl poate ajuta. 

- Bea asta lasă sucul... la cum arăți portocalele nu or să te ajute prea mult. 
- Nu mulțumesc, eu nu beau tărie. 
- Bere nu îți aduc. 
 
     Apoi îi torn cinzeci-ul peste jumătatea lui de suc de portocale și mă așez vis-a-vis de el să îl văd la ochi. 
 
- Deci? Vorbește, de ce ești aici și de ce nu te-ai oprit acasă să te speli înainte să vii să îmi sperii clienții? 
- Îmi cer scuze, l-am sunat pe tata și mi-a spus să vin direct aici.
- Ok, ia o gură de suc și spune-mi. 
- Un grup de băieți mă urmăresc prin oraș de vreo două săptămâni și mă bat pană la sânge de fiecare dată când mă văd, chiar și de două ori pe zi s-a întâmplat. 
- Ei bine, și tactu? Nu poate să îi sperie un pic? Că e ditai buhaiul slavă Domnului, mă sperie și pe mine. În plus, ce le-ai făcut ăstora de sunt așa setați pe tine? 
- I-am povestit tot lui tata, și a spus că are mâinile legate, nu poate face nimic. 
- Mai ia o gură, spune-mi ce ai făcut, că îmi pierd răbdarea. 
- Cred că i-am furat prietena lui Curcubeu, cel puțin el așa crede.
- Deci e vorba de o fată? Întotdeauna e. Păi dă-i prietena înapoi! Sau îți place de ea? În fine cine e ăsta Curcubeu? Și ce părinți denaturați are de l-au numit așa? 
- Curcubeu e porecla, îl cheamă Andrei Ciompic. 

     Fără să aud ce a mai spus după, am știu atunci de ce George nu putea face nimic în legătură cu asta și dacă nu eram atent puteam și eu să o încurc. Ciompic, numele ăsta de familie e rar aici in oraș și dacă nu mă înșel chiar unic. Virgil Ciompic este mai mult ca sigur tatăl acestui Curcubeu, un nume foarte greu nu numai aici în oraș, un tip gras și pervers dar foarte inteligent.
      Când eram mai tineri am deschis o discotecă împreună iar mai apoi încă una, eram parteneri egali până când nu am mai fost. Am început să ne contrazicem iar mai târziu să ne certăm pe tema investițiilor, eu voiam un fel de social-club cu membri un pic mai înstăriți, gen doctori, politicieni și cam oricine ar fi putut să plătească o taxă lunară pentru a avea acces la un club de socializare puțin mai special. El ar fi vrut să mai deschidem o discotecă să încercăm să monopolizăm orașul. Împreună am decis că trebuie să ne despărțim, între timp el a și primit o ofertă să devină consilier județean.
     Părea firesc pe atunci că el are alte planuri și nu se mai poate ocupa de discoteci așa că din partea mea de profit și cu ajutorul unei refinanțări i-am cumpărat jumătatea. Lucru care m-a făcut să îl detest s-a întâmplat un an mai târziu când Virgil, cu banii de la mine a deschis BowTie Club, exclusiv pentru membri așa cum îmi doream eu. Am primit și invitație la deschidere, ducă-se pe pustie. 
 
- Lasă-mi numărul de telefon și du-te acasă să te speli. Te sun eu. 
 

Nu sunt, nu știu, nu vreau, nu pot.

Nu sunt un om cu două nume, 
Nu știu să fac spume, 
Nu vreau obscenitate sau renume, 
Nu pot să spun doar glume.
 
Nu sunt un om curajos, 
Nu știu să fiu sfios, 
Nu vreau sa fiu capricios, 
Nu pot să scriu mai frumos.
 
Nu sunt plin de maniere, 
Nu știu cum să alin durere,
Nu vreau consiliere, 
Nu pot influența plăcere.
 
Nu sunt din creion desenat, 
Nu știu de ce sunt încurcat, 
Nu vreau să fiu abordat, 
Nu pot să stau aliniat. 
 
Nu sunt de luptă gata, 
Nu știu sa înfrunt soarta,
Nu vreau durerea a alimenta, 
Nu pot insista căldura ta.
 
Nu sunt un misogin,
Nu știu să seduc lin,
Nu vreau să fiu mai fin, 
Nu pot gândi meschin. 
 
Nu sunt crescut blând, 
Nu știu să fiu plăpând, 
Nu vreau să mă auzi țipând, 
Nu pot gândi doar un gând.
 
Nu sunt prezent întotdeauna, 
Nu știu să mestec mătrăguna, 
Nu vreau să aud minciuna,
Nu pot să îți dăruiesc luna.
 
Nu știu, nu pot, nu sunt, 
Al vieții absolvent, 
Dar nu mai vreau să fiu absent, 
Să rămân iar corigent. 

Promit să încerc a fi decent, 
Și să respect acest angajament, 
Să mă mențin coerent. 
 

Pădurea…târfa mea

Nu mai adie vântul ca odinioară, când îl inspiri și te învioară (acum te închitară), când îl simți cum te atinge, mângâie și plesnește, depinde de intensitate firește. Când el cară oxigen și îți umple plămânii cu el, te hrănește prin sânge tot până la cerebel. De la plămân la plămân și invers…așa ne oxigenează Terra și fără dar și poate cu toții știm că plămânii planetei sunt pădurile, ce se hrănesc cu dioxid de carbon și noi oamenii o specie foarte grijulie avem grijă ca pădurile noastre să nu moară de foame. Fără să dau referințe și numere exacte vă spun ca noi producem mai mult dioxid de carbon decât poate pădurea să mănânce, de sute chiar mii de ori mai mult. O tratăm după principiul american jumbo, cu mâncare de macdonalds, fiind clientă fidelă primește și o băutură de aia bună (mai nou și fără gheață că mașina s-a stricat) de aceea trebuie să aruncăm deșeurile in fluvii să îi dam heroina intravenos. Eh dar pădurea plătește toate aste bunătăți că nimic nu e gratis când intri in afaceri cu oamenii, plătește în natură bineînțeles. A devenit o prostituată intoxicată păcălită de un lover-boy care o exploatează până la epuizare, ea este îndrăgostită tare, nu merge la ședințe de reabilitare. Cât mai duce oare?

Dacă nu vrem a respira aerul din plămâni a acestei personalități, Terra, prin ceea ce pare a fi normal si natural ca de la plămân la plămân, trebuie să o îmbolnăvim. Să ne dea ce vrem și merităm, o tuse cu expectorații și beșini, cu vulcani ce erup des si păduri ce ard din est până in vest.

Tensiune

Se vede, se observă și distinge,
În ale ei mișcări, ondulări, convinge,
În lupta cu viața se încinge,
Că are tot ce trebuie și învinge.
 
Cu tăinuire sub farmec o frânge,
Nu semnalează dar o străpunge,
O durere cu foame si sete de sânge,
Că a pătimit, a suferit si plânge.
 
Are acum o șansă și o stinge,
De nătăfleți e sătulă, îi ajunge,
Scutul ei testat poate respinge,
Un taur care fuge și împunge.
 
Dar citesc în gesturi toate,
Din gingășie nu se abate.
Înarmata cu moralitate,
Cu ea nu e poate, poate.
 
Cu cuvinte ferm, mascate,
Refuză  alte păcate.
Te cataloghează si te scoate,
Activ și categoric din actualitate.
 
Iar tu ca un bidon ai sa crezi,
Că toate sunt bune și nu vezi,
Că vulpea nu se îndrăgostește de iezi.

Tu ești încă treaz și nu realizezi,
Că turma tu trebuie să o urmezi.
Ea așteaptă să încerci să impresionezi,
De salvare te îndepărtezi, te izolezi.
 
De dimineața până după murg,
Mesajele pe facebook curg.
Și ea răspunde daca îi se pare,
Că trebuie să fii scos din afumătoare.

Și încă odată crește inima in tine,
E doar o diversiune de care ea dispune.
Cu tact acum, pe jar te-a aruncat
Baftă, ai ajuns de unde ai plecat.
 
 
Și știi că după intri la cazan,
Ei îi plac chestiile well-done.

Suspect de patos

Astăzi, împreună cu vechi prieten am reușit să mai schimbăm cate ceva la blog. Vreau să fie cât mai ușor de citit și răsfoit, de aceea am apelat la amicul meu care la ora actuală este singura persoană ce îmi știe identitatea.

Suspect de patos este numele blogului și cred că se potrivește ca o mănusă, o comparație puțin trasă de păr zic eu gândindu-mă la sezonul rece atunci când orice mănușă e o mănușă.

A spus că poezia mea e interesantă și frumoasă, apoi m-a întrebat ceva, răspunsul meu a fost scurt și concis. Nu am mai spus nimic despre aprecierea ei la poezia mea, o perioadă vreau să o mai las așa, să fiu și eu mai chill ca toată lumea. Că de asta se plângea.

Pregatesc acum o înșiruire de versuri pe care o numesc așa din cauză că nu am experiența să o numesc altfel în fața ta. Cititorule.

O intitulez – Tensiune-

Noi Suntem Terra

Cu Big-Bang, în univers am apărut,
La început singur, firav și timid.
Lovit de greutăți...gen asteroid,
Am creat atmosferă, am ridicat scut.

Din asteroizi, pe cei mici nu îi simțeam,
Pe cei medii, îi consumam.
Eram de foc și lavă, și fierbeam,
Iar pe măsură ce creșteam,
Și legi și reguli ignoram.
De nimeni și nimic cont nu țineam.

Am fost surprins apoi odată,
De putere nestemată.
Am fost străpuns atât de tare,
Că și in ziua de azi mă doare.
 
Sa rupt din mine o bucată,
Probabil inima toată.
Cel puțin așa credeam,
Când rănit eu mă luptam,
Lângă mine să o păstrez,
Gravitația să o concentrez.
 
Nu a plecat departe,
Se învârte în jurul meu.
De la țipete la șoapte,
Luna o aud mai greu.
Sunt epuizat, mă sting și eu.
 
Vulcanii au adormit,
Cerurile s-au înnegrit,
De putere istovit,
Ochii s-au lipit.
 
Mă trezesc greu, poate mahmur,
Nu am chef nici să înjur.
Tremur înfrigurat, tremur înghețat.
Un sentiment nou, neașteptat.
 
Deschid ochii și rămân stupefiat,
Cerul este albastru, totul e curat.
Mă simt foarte bine, deși îngropat,
De un alb puternic, strălucitor, imaculat.
 
Mă trece un fior...
Sunt îngrijorat,
De acest nou element,
Sunt înconjurat.
 
Cele-mi mai adânci și vechi cicatrici,
Crăpăturile-mi...acoperite toate.
Nu sunt vindecate, dar par acceptate,
De această nouă entitate.
 
Soarele o încălzește,
Și ea mă dezvelește.
Sub albul ce se topește,
Negrul solului se ivește.

Sub gheață e noroi,
Făcut din amândoi,
Eu sunt uscat și greoi,
Dar tu mă înmoi.
 
Își ondulează forma corpului,
Din alb, în transparent, albastrul cerului.
Și mă intrigă o prezență delicată,
Dintr-un ghețar solid, acum o mare rafinată.
 
Când o urmăresc...dispare,
Când mă retrag, apare.
Existăm în completare,
Eu la munte, ea la mare.
 
Ne tatonăm de la început,
Și eu și ea, purtăm scut.
Avem istorii separate,
Prezenturi încurcate,
Un viitor...poate.
 
Eu, am cedat deja aproape,
Șaptezeci la sută din cetate.
Și tot nu știu cu adevărat ce vrea,
Eu vreau să o ajut, cum m-a ajutat și ea.
 
Sub lumina Lunii,
Ce îmi este acum speranță,
Nu inima ce mă ținea în viață.
Clipește...și mă înhață.
 
Când ne întâlnim, eu mă înmoi,
Sufocat de idei noi.
Timid și precaut,
Rămân tăcut.
 
Atât de atenți, unul la altul,
Ochii noștri au evoluat.
Ai mei sunt limpezi și au culoarea ta,
Ai tăi sunt misterioși și au culoarea mea.
 
Mie îmi place albastru,
Iar ție, nude.
Sub stele tu ești apă,
Iar eu, pământ.

Taz Dragonoff

dragonofft

Salut, mă numesc Taz Dragonoff, un nume inventat așa cum am inventat multe în viața mea, gen minciuni, scuze, glume. Am ajuns la frumoasa vârstă de douăzeci și nouă de anișori de unul singur, vreau să spun că am primit mult ajutor din partea familiei dar un gol emotional mă marchează și mă cataloghează cu status-Single-. Aș dori dacă reușiți să treceți peste greșelile gramaticale, să citiți, să mă sfătuiți critic constructiv atât în gramatică cât și în întâmplările pe care am intenția să vi le relatez.

Îmi urez succes,
Taz D.