Mihai trezește urșii

La cafenea sub sindicat,
În colțul cel mai îndepărtat, 
La bar stă așezat,
Plin de sânge un băiat. 
 
     Este Mihai, băiatul lui Pricopie, a venit să îmi vorbească. Tatăl lui, George, mi-a fost coleg de liceu, pe vremea aceea și el un derbedeu. De la el am primit un apel cu două ore în urmă să îmi spună că fiul lui a intrat în ceva probleme și că ar avea mare nevoie de ajutorul meu. Cu George nu prea am mai avut eu tangențe de când am lăsat școala, dar am fost invitat la botezul lui Mihai unde am aflat că acesta devenise jandarm și sincer nu am fost surprins, avea o familie bună și părinții au reușit să îl ghideze în pașii adolescenței.
 
-Mihai? Ce ai pățit? Vină încoace.
 
     La câțiva metri de unde era așezat, aveam un mic separeu, singurul din local, acolo unde de multe ori mă închideam să mai deschid doi nasturi de la cămașă sau să mai trag un pui de somn.
 
-Hai intră aici, închide ușa, vin imediat.
 
     Era ora prânzului, iar cei care nu aveau poftă de mâncare se întâlneau la cafea, majoritatea puștani care chiuleau de la scoală, un liceu bun în capătul drumului și erau de vârsta lui Mihai dar erau clienți mei și nu voiam să le mai văd fețele crispate.
 
- Ofelia, pune-mi două cinzeci te rog.
- Imediat,... iar sucul de portocale? Băiatul nu la achitat.
- Trece și ăla la mine.
 
     Cu paharele in mană mă întorc spre separeu gândindu-mă, în ce fel de probleme a intrat băiatul ăsta care e de nota zece din ce am înțeles, iar tatsu care e jandarm nu îl poate ajuta. 

- Bea asta lasă sucul... la cum arăți portocalele nu or să te ajute prea mult. 
- Nu mulțumesc, eu nu beau tărie. 
- Bere nu îți aduc. 
 
     Apoi îi torn cinzeci-ul peste jumătatea lui de suc de portocale și mă așez vis-a-vis de el să îl văd la ochi. 
 
- Deci? Vorbește, de ce ești aici și de ce nu te-ai oprit acasă să te speli înainte să vii să îmi sperii clienții? 
- Îmi cer scuze, l-am sunat pe tata și mi-a spus să vin direct aici.
- Ok, ia o gură de suc și spune-mi. 
- Un grup de băieți mă urmăresc prin oraș de vreo două săptămâni și mă bat pană la sânge de fiecare dată când mă văd, chiar și de două ori pe zi s-a întâmplat. 
- Ei bine, și tactu? Nu poate să îi sperie un pic? Că e ditai buhaiul slavă Domnului, mă sperie și pe mine. În plus, ce le-ai făcut ăstora de sunt așa setați pe tine? 
- I-am povestit tot lui tata, și a spus că are mâinile legate, nu poate face nimic. 
- Mai ia o gură, spune-mi ce ai făcut, că îmi pierd răbdarea. 
- Cred că i-am furat prietena lui Curcubeu, cel puțin el așa crede.
- Deci e vorba de o fată? Întotdeauna e. Păi dă-i prietena înapoi! Sau îți place de ea? În fine cine e ăsta Curcubeu? Și ce părinți denaturați are de l-au numit așa? 
- Curcubeu e porecla, îl cheamă Andrei Ciompic. 

     Fără să aud ce a mai spus după, am știu atunci de ce George nu putea face nimic în legătură cu asta și dacă nu eram atent puteam și eu să o încurc. Ciompic, numele ăsta de familie e rar aici in oraș și dacă nu mă înșel chiar unic. Virgil Ciompic este mai mult ca sigur tatăl acestui Curcubeu, un nume foarte greu nu numai aici în oraș, un tip gras și pervers dar foarte inteligent.
      Când eram mai tineri am deschis o discotecă împreună iar mai apoi încă una, eram parteneri egali până când nu am mai fost. Am început să ne contrazicem iar mai târziu să ne certăm pe tema investițiilor, eu voiam un fel de social-club cu membri un pic mai înstăriți, gen doctori, politicieni și cam oricine ar fi putut să plătească o taxă lunară pentru a avea acces la un club de socializare puțin mai special. El ar fi vrut să mai deschidem o discotecă să încercăm să monopolizăm orașul. Împreună am decis că trebuie să ne despărțim, între timp el a și primit o ofertă să devină consilier județean.
     Părea firesc pe atunci că el are alte planuri și nu se mai poate ocupa de discoteci așa că din partea mea de profit și cu ajutorul unei refinanțări i-am cumpărat jumătatea. Lucru care m-a făcut să îl detest s-a întâmplat un an mai târziu când Virgil, cu banii de la mine a deschis BowTie Club, exclusiv pentru membri așa cum îmi doream eu. Am primit și invitație la deschidere, ducă-se pe pustie. 
 
- Lasă-mi numărul de telefon și du-te acasă să te speli. Te sun eu. 
 

Pădurea…târfa mea

Nu mai adie vântul ca odinioară, când îl inspiri și te învioară (acum te închitară), când îl simți cum te atinge, mângâie și plesnește, depinde de intensitate firește. Când el cară oxigen și îți umple plămânii cu el, te hrănește prin sânge tot până la cerebel. De la plămân la plămân și invers…așa ne oxigenează Terra și fără dar și poate cu toții știm că plămânii planetei sunt pădurile, ce se hrănesc cu dioxid de carbon și noi oamenii o specie foarte grijulie avem grijă ca pădurile noastre să nu moară de foame. Fără să dau referințe și numere exacte vă spun ca noi producem mai mult dioxid de carbon decât poate pădurea să mănânce, de sute chiar mii de ori mai mult. O tratăm după principiul american jumbo, cu mâncare de macdonalds, fiind clientă fidelă primește și o băutură de aia bună (mai nou și fără gheață că mașina s-a stricat) de aceea trebuie să aruncăm deșeurile in fluvii să îi dam heroina intravenos. Eh dar pădurea plătește toate aste bunătăți că nimic nu e gratis când intri in afaceri cu oamenii, plătește în natură bineînțeles. A devenit o prostituată intoxicată păcălită de un lover-boy care o exploatează până la epuizare, ea este îndrăgostită tare, nu merge la ședințe de reabilitare. Cât mai duce oare?

Dacă nu vrem a respira aerul din plămâni a acestei personalități, Terra, prin ceea ce pare a fi normal si natural ca de la plămân la plămân, trebuie să o îmbolnăvim. Să ne dea ce vrem și merităm, o tuse cu expectorații și beșini, cu vulcani ce erup des si păduri ce ard din est până in vest.

Suspect de patos

Astăzi, împreună cu vechi prieten am reușit să mai schimbăm cate ceva la blog. Vreau să fie cât mai ușor de citit și răsfoit, de aceea am apelat la amicul meu care la ora actuală este singura persoană ce îmi știe identitatea.

Suspect de patos este numele blogului și cred că se potrivește ca o mănusă, o comparație puțin trasă de păr zic eu gândindu-mă la sezonul rece atunci când orice mănușă e o mănușă.

A spus că poezia mea e interesantă și frumoasă, apoi m-a întrebat ceva, răspunsul meu a fost scurt și concis. Nu am mai spus nimic despre aprecierea ei la poezia mea, o perioadă vreau să o mai las așa, să fiu și eu mai chill ca toată lumea. Că de asta se plângea.

Pregatesc acum o înșiruire de versuri pe care o numesc așa din cauză că nu am experiența să o numesc altfel în fața ta. Cititorule.

O intitulez – Tensiune-

Taz Dragonoff

dragonofft

Salut, mă numesc Taz Dragonoff, un nume inventat așa cum am inventat multe în viața mea, gen minciuni, scuze, glume. Am ajuns la frumoasa vârstă de douăzeci și nouă de anișori de unul singur, vreau să spun că am primit mult ajutor din partea familiei dar un gol emotional mă marchează și mă cataloghează cu status-Single-. Aș dori dacă reușiți să treceți peste greșelile gramaticale, să citiți, să mă sfătuiți critic constructiv atât în gramatică cât și în întâmplările pe care am intenția să vi le relatez.

Îmi urez succes,
Taz D.