Renascentism

Lucifer s-a răzgândit,
Spre soare e pornit,
Aripile își vrea,
Și super-puterea.
 
Tot ce e al lui de drept,
Din vremuri de adept,
Energia să creeze,
Nu doar să dezintegreze.
 
Blocat pe o frecvență joasă,
Zgârieturile îi curg pucioasă,
El nu este biomasă,
Se înfiripă în orice casă,
Se așază cu tine la masă,
O creatură cornoasă,
O bestie ticăloasă,
Ești în situație primejdioasă,
Te urmărește pe terasă,
Deși pare prietenoasă,
O gândire dezastroasă.
 
Încercat de multe dăți,
Ai biruit în greutăți,
Ai pierdut pe drum bucăți,
Bau-Bau vede posibilități,
Dar tu ignori realități,
Căci nu există două judecăți,
Sau două autorități.
 
În energia soarelui, eu sunt puritate,
În palidul de lună, mai fac și păcate.
 
Vreau dreptate fără răutate,
Sănătate în identitate,
O afinitate spre stabilitate,
O societate cu sensibilitate,
O comunitate cu demnitate,
Da...le vreau pe toate.
 
 
 

Pădurea…târfa mea

Nu mai adie vântul ca odinioară, când îl inspiri și te învioară (acum te închitară), când îl simți cum te atinge, mângâie și plesnește, depinde de intensitate firește. Când el cară oxigen și îți umple plămânii cu el, te hrănește prin sânge tot până la cerebel. De la plămân la plămân și invers…așa ne oxigenează Terra și fără dar și poate cu toții știm că plămânii planetei sunt pădurile, ce se hrănesc cu dioxid de carbon și noi oamenii o specie foarte grijulie avem grijă ca pădurile noastre să nu moară de foame. Fără să dau referințe și numere exacte vă spun ca noi producem mai mult dioxid de carbon decât poate pădurea să mănânce, de sute chiar mii de ori mai mult. O tratăm după principiul american jumbo, cu mâncare de macdonalds, fiind clientă fidelă primește și o băutură de aia bună (mai nou și fără gheață că mașina s-a stricat) de aceea trebuie să aruncăm deșeurile in fluvii să îi dam heroina intravenos. Eh dar pădurea plătește toate aste bunătăți că nimic nu e gratis când intri in afaceri cu oamenii, plătește în natură bineînțeles. A devenit o prostituată intoxicată păcălită de un lover-boy care o exploatează până la epuizare, ea este îndrăgostită tare, nu merge la ședințe de reabilitare. Cât mai duce oare?

Dacă nu vrem a respira aerul din plămâni a acestei personalități, Terra, prin ceea ce pare a fi normal si natural ca de la plămân la plămân, trebuie să o îmbolnăvim. Să ne dea ce vrem și merităm, o tuse cu expectorații și beșini, cu vulcani ce erup des si păduri ce ard din est până in vest.