Brambura

Te ajut cum pot prin mediul cuvintelor,
Tu trăiești in trecut, eu nu-s nemuritor,
Tu visezi la prezent, eu la viitor,
Stau cu mana întinsă, pe scară nu cobor.
 
Te ridic la prezent, eu sunt unguent, 
Dragostea nu o tratezi prin antrenament, 
Primesc rețete în calm de noapte, 
Cuiul pe cui scoate. 
 
Muzica la 432 de hertzi, 
Închid ochii și sper să mă ierți, 
Poza ta devine mult mai clară, 
Într-o zi cu căldură de vară. 
 
Fizic, intelectual, poate ca stai bine,
Dar de ce oare, M-a trimis la tine, 
A știut ce pot și ce îți trebuie,
Nu sunt în misiune, o fac de bunăvoie. 
 
De unii sunt catalogat sălbatic,
Într-o lume social-democratic,
Cunosc sentiment și frenezie,
Să respir încet... o datorie.
 
Expand toracele și contract diafragma,
Inima pulsează, sângele e magma,
Inspir aer rece, cât număr pană la zece,
Expir un simpozion din tot ce se petrece.
 
Mușchii relaxați, înțeapă câteodată,
Pielea șifonată, se îndreaptă toată,
Furnicături în degete extremități, 
Primesc energie să eman greutăți. 
 
Doar în căști mai aud pe carantină, 
Sunetele naturii, într-o metropolă infimă, 
Virusul se pare, discriminează, 
Pe imunitate și bătrâni se axează. 
 
Nu este o glumă ce periclitează, 
Viețile celor dragi, celor ce contează, 
Într-o lună două du-te și îmbrățișează, 
Până atunci în casă. Virusul evoluează. 
 
Roagă-te și stai activ, 
Teste de foc, pe plan emotiv, 
Psihologic nu cedezi, devii creativ, 
Că ești bine pregătit, sau aproximativ, 
Inspiră adânc în tine, aer pozitiv, 
Expiră ce te roade și e negativ. 
 
 
 
 
 

Carabinieri

     Pe la ora 10 în dimineață mă trezesc panicat de niște bătăi zdravene la ușă, nu îmi amintesc câte au fost în total, dar veneau în serii a câte 3 cu pauza de respiro între ele. Sar de sub pătură și mă îndrept spre ușă, aveam doar boxerii pe mine, mă gândeam să trag pe mine două țoale ce am la îndemână repede, dar am vrut să mă uit pe vizor mai întâi. Din ce am reușit să diclesc prin vizor mi-am dat seama că erau carabinieri, în acel moment am trecut de la starea de alarmat la starea de enervat.              Deschid ușa cât de larg se poate de zici că îi făceam loc la unu să intre cu canapeaua, deși eram în chiloți. Analizez rapid cele două personaje, unu era grăsuț cu chelie și fără bască, celălalt era mai tânăr, în formă și purta și chipiul. Mă adresez celui mai solid fără chipiu, deși era mai la distanță de mine decât celălalt, avea mai multe însemne pe umăr denotând un rang mai mare. 

- Ce vrei?

Nu apucă bine să se legitimeze și să își prezinte scopul vizitei, că agentul mai tânăr și fâșneț îl întrerupe cu o întrebare la adresa mea.

- Dumneavoastră sunteți domnul Alfonso?

Mă uit spre el din instinct preț de o secundă sau două, apoi îmi întorc privirea spre cel cu care am inițiat conversația. Acesta la rândul lui puțin rușinat că subalternul lui nu a respectat nici măcar codul bunelor maniere, lăsând la o parte procedura legală, îi da un ghiont cu cotul și îi șoptește într-o manieră cât să pricep și eu ce a spus.

- Taci dreacu, dacă nu știi.

După ce îi spune aceste cuvinte colegului, domnul carabinier îmi arată chelia lucioasă aplecându-se pentru a ridica de pe jos plicurile și revistele ce am primit prin poștă. După ce îmi întinde toată maculatura aia cu spatele ușor aplecat, își cere scuze și îmi urează o zi bună, acțiune urmată de un gest cu capul spre colegul lui îndemnându-l să bată în retragere.

- O zi bună și dumneavoastră.

     Închid ușa încet, parcă voiam să aud ce mai vorbesc între ei, apoi mă întorc la patul care era încă destul de cald.
Mă gândeam... pe ăștia sigur Duilio i-a trimis să îmi strice mie buna dispoziție sau să îi pedepsească pe oamenii ăștia doi. 
 

Renascentism

Lucifer s-a răzgândit,
Spre soare e pornit,
Aripile își vrea,
Și super-puterea.
 
Tot ce e al lui de drept,
Din vremuri de adept,
Energia să creeze,
Nu doar să dezintegreze.
 
Blocat pe o frecvență joasă,
Zgârieturile îi curg pucioasă,
El nu este biomasă,
Se înfiripă în orice casă,
Se așază cu tine la masă,
O creatură cornoasă,
O bestie ticăloasă,
Ești în situație primejdioasă,
Te urmărește pe terasă,
Deși pare prietenoasă,
O gândire dezastroasă.
 
Încercat de multe dăți,
Ai biruit în greutăți,
Ai pierdut pe drum bucăți,
Bau-Bau vede posibilități,
Dar tu ignori realități,
Căci nu există două judecăți,
Sau două autorități.
 
În energia soarelui, eu sunt puritate,
În palidul de lună, mai fac și păcate.
 
Vreau dreptate fără răutate,
Sănătate în identitate,
O afinitate spre stabilitate,
O societate cu sensibilitate,
O comunitate cu demnitate,
Da...le vreau pe toate.
 
 
 

Ești Femeie

Tu ești mamă, bunică și nepoată, 
Tu ești mătușă, vecină și consoartă,
Tu ești colegă, șefă, adolescentă,
Tu ești mai tânără sau mai în-vârstă.
 
Din începuturi pruncești, 
Cuvinte multe încâlcești,
Părinți fericești,
Ochi îndulcești,
Ești femeie și crești.
 
Nu mai stâlcești,
Te apuci să citești,
Pe burtă tocești,
Să treacă anii ucenicești,
Ești femeie și te pregătești.
 
Tu nu te rătăcești,
La lac te bălăcești,
Alte fete îmbrâncești,
Capete sucești,
Băietani zăpăcești,
Ești femeie și trăiești.
 
După jurăminte bisericești,
Tu plângi, nu bocești,
Tu spui, nu cotcodăcești,
Tu ai glas să vorbești,
Și spirit să poruncești,
Ești femeie și te împotrivești.
 
Mai târziu, copii dezmeticești,
Prin sfaturi părintești,
Cu cafea în cești,
Din dinți scâncești,
Ești femeie și te chibzuiești.
 
Apoi te adâncești.
Riduri peticești,
Nu ai timp să greșești,
De o viață muncești,
Nu vrei să te oprești,
Ai nepoți să cicălești,
Tu ești iubită și iubești,
Tu ești femeie, strălucești. 
 
Plin de stimă, te apreciez, 
Îmi dai voie să visez, 
Să cresc și să evoluez, 
Vreau să te îmbrățișez. 
 
Energia din spatele puterii, 
Frumusețea din spatele durerii, 
Ambiția din spatele încercării,
Speranța din spatele disperării. 
 
Ca un păpușar a evoluat, 
Prin gesturi a controlat, 
Și când vocea a cântat, 
Toți bărbații au dansat. 
 
 
Astăzi e ziua ta,
Să îți faci de cap.
 
 
 
 
 

Lupta cu viitorul

Câmp de luptă a fost creat,
Cu Big-Bang s-a întâmplat,
Când steaua dimineții a căzut,
Aripile lui Lucifer au dispărut. 
 
Un simplu bolovan, după amputare, 
Energia lui la depărtare, 
Se învârte în jurul ei pare, 
Ca o pată neagră, spre culoare. 
 
Se încordează cu stupoare,
Putere nu mai are,
A pierdut-o in denigrare,
Aripile s-au transformat în soare.
 
Lacrimile îngerilor ce au suspinat,
Și pentru iertare s-au rugat,
Un ocean de neegalat au acumulat,
Apă sfântă, pentru un pământ uscat.
 
Milioane de ani ei au luptat,
Și combat în continuare cu acel păcat,
Pe care îl are din născare,
Omul, soldat în două tabere.
 
Este un tiran, rege al Babiloniei,
Prinț al demonilor, șarpele Evei,
Călăul ce zâmbește la pedeapsă,
Alegoric simbol de apocalipsă.
 
Nu se încrede încă, nici în oameni sau copaci, 
Și mai puțin însă, în ai lui draci, 
Cu o așa armată, dictatorial comandată, 
Spre eșec total e destinată.
 
Primesc astfel prin botez,
Dreptul să mă orientez, 
Să învăț, să scriu și să citez, 
Fără presiunea din strămoși, realizez, 
Cu o singură entitate vreau să colaborez. 
 
În obscurul nopții,
La flacăra lumânării, 
Visez la mici bucurii, 
Prin ochii mei pustii.
 
În dimineață mă trezesc, 
Ușor să nu o dezvelesc.
 
Tiptil pe parchet pășesc, 
Să nu scârțâie, să nu greșesc,
Să calc pe jucării, eu mă feresc.
 
Până ajung la baie să mă dezmeticesc, 
Pe aragaz pun apă să încălzesc, 
De două cafele pregătesc,
Eu asta îmi doresc. 
 
Solidul și lichidele, 
Carnea și sângele, 
Pâinea și vinul, 
Carbon și hidrogenul. 
 
Sunt diferențe între toate, 
Dar împreună socoate, 
Au creat planeta sferic,
Jumate lumină, jumate întuneric,
Jumate spiritual, jumate fotogenic,
Jumătate, albastru strălucit,
Jumătate, cu de toate îmbâcsit.
 
O parte te rănește,
O parte te doctoricește,
O parte te dorește,
Cealaltă te izgonește.
 
 
 
 
Până ajungi sus ai să vorbești altă limbă.

Mihăiță cedează…emoțional

         Cinci zile au trecut de când mătură și dă cu mopul în sala de forță, pune greutățile lăsate aiurea la locul lor pe tot felul de rafturi și bucăți de fier beton ce ieșeau prin perete din camera alăturată. Câteodată se oprește să se antreneze puțin, ar vrea și el să arate așa ca băieții ce vin acolo să tragă de fiare. Obosește și transpiră repede, după aproximativ jumătate de oră intră la dușuri să dea jos transpirația sărată și pe alocuri lipicioasă. Stinge toate luminile și sună la echipa mobilă să vină să îl ridice. O mașină de teren inscripționată USS (Unlimited Security Strengh) intră în parcare și îl blițează pe Mihai.
 
- Salut "Manechinu", unde te duc?
 
       Întreabă Dorin, unul dintre cei doi dulapi din mașină. Aici la sală a primit porecla de manechin de la niște tovarăși de-a lui Vitalie, pentru că  era înalt, zvelt; Ce mai, era frumos! Era făcut pentru reviste, poate reclame la ceva produse sănătoase, iaurt chiar.
 
- Salut Dorin! Salut Portughezule! Acasă vă rog.
- Da' gata pe azi? În ritmul ăsta ai să ai mușchi pe tine numai dacă îți pui o felie de pastramă pe frunte.
- Lasă că ai să vezi tu, nu ai să mai râzi de mine.
 
         În acea seară a stat în pat cu ochii în telefon, el și fosta prietenă a lui "Curcubeu" comunicau destul de des prin mesaje text. Între aceștia începea să se înfiripe ceva, Mihai a grăbit puțin procesul: o invită pe fată la film. Îi zice că e ultimul weekend în care or să ruleze Matrix la cinema. Ceea ce pare acum evident pentru unii, pe atunci pentru Mihai nu era. Alina îl refuză. Cu o scuză cam trasă de păr, se fofilează și nu mai răspunde la celelalte cinci mesaje pe care Mihai le scrie surprins, supărat și chiar indignat. 
         Reușește în cele din urmă să închidă ochii dar tot cu imaginea Alinei în gând. A făcut puțin raționament și a decis să nu îi mai scrie. Destinul se gândise să se joace puțin cu Mihai, se întâlnește cu ea chiar ziua următoare pe holurile școlii. Alina nu voia să vadă Matrix, în rest era ok, nu era supărată așa că îl abordează pe acesta.

-Salut, ce faci? Ce ore ai astăzi?
-Salut.
-Ce s-a întâmplat? Ești bine? Te caută iar Curcubeu?
-Sunt ok, am o treabă.

          După aceste cuvinte Mihai se întoarce cu spatele la ea și se îndreaptă spre clasa lui. A decis cu o seară în urmă să fie mai rece, a trecut prin destule din cauza acestei fete și ea nu numai că nu își poate face timp de un film, dar pare că e atât de ocupată că nu are timp nici să răspundă la mesajele lui. I-a ajuns.
         A mai trecut o zi, la fel ca cea de dinaintea ei, și stă în pat și ar vrea să îi scrie. A promis că nu o va face, dar era atât de greu să reziste tentației încât a decis să lase telefonul la încărcat în bucătărie. În felul acesta a reușit să pună puțină distanță între el și dispozitivul care facilita ispita. 
          Era ora zece în seară și el stă ascuns sub pătură în poziție de făt și vrea să adoarmă, când se aude din bucătărie prin surdina serii telefonul acestuia, pe ton de mesaj. A rămas pitit sub pătură prefăcându-se că nu a auzit nimic, dar a rezistat doar cinci minute, apoi a luat-o la fugă desculț pe gresia lunecoasă până la bucătărie. A alunecat dar nu s-a lovit tare. A smuls telefonul din cablu și a citit mesajul care, așa cum se aștepta era de la Alina. 
           Ea abia acum răspunse la unul din mesajele ce acesta le trimise cu o seară în urmă. A explodat. A pus mâna pe cartea de telefon cu intenția să îl găsească pe a lui Curcubeu și a dat în cele din urmă peste un număr de telefon. Singurul din cartea de telefon cu numele Ciompic, Virgil Ciompic. Apelează.

-Da?
-Andrei?
-Nu, sunt tatăl lui. E în dormitor. Îl strig acum.

          Mihai ținea telefonul cu două mâini, era nervos și voia să vorbească cu Curcubeu, un băiat care l-a terorizat pe acesta până acum o săptămână în urmă. În telefon se auzea cum Andrei era chemat de taică-su la apel, apoi se aude cum vocea acestuia se aproprie de receptor.

-Alo?
-Vină la muzeu să vorbim!
- Alo? Cu cine vorbesc?
- Sunt Mihai.
- Mihai?
- Da. Vină la muzeu și ai să vezi care Mihai.
 
           Închide apelul și se duce să se îmbrace. Din cuierul de lângă ușa de la intrare, Mihai ia o bâtă de baseball de dimensiuni ceva mai mici, pe care o achiziționase în clasa a-6-a din Cheile Bicazului, unde a fost în excursie cu clasa. Strânge șireturile puternic, la papucii lui sport să se asigure că nu o să îi sară din picioare și o ia la fugă spre muzeu să se întâlnească cu Curcubeu.

Doamna Ambasador

Am întâlnit nu demult, o ambasadoare, 
Al sexului frumos, din cap până in picioare, 
În misiune diplomatică, și confidențialitate, 
Trimisă de Afrodita, să-mi pună bețe-n roate. 
 
Deși am știut de la început ce caută, 
Acum străbat meleagurile astrale, 
Să îi mai zăresc odată,
Părul, pleoapele, picioarele.
 
Ca la pescuit sportiv,
Mă adulmecă, mă agață și mă lasă. 
În apa asta tulbure, nociv, 
Eu nu știu daca sunt în plasă.
 
Se întâmplă iar și iar,
Să bat la ușa închisă,
Fără pic de habar,
Dacă e cineva acasă.
 
Până și Don Quijote a cedat,
În lupta cu morile de vânt,
Oare al meu mandat,
O să dureze mult?
 
Un semn este orice, 
Iar totul este semn, 
Nu vreau să mai interpretez, 
Ștreangul să îl săpunez. 
 
Ca orice alt băiat, bărbat,
O floare am cumpărat.
Și am decis spontan, 
Să o las in ghiozdan. 
 
Flori ea merită, și multe, 
Eu vreau să îi dau câteva sute.
Dar fără să o presez,
Am decis să mă consemnez.
 
Alb-roziu abia înflorit, 
Trandafirul m-a citit. 
Supărat că la ea nu ajunge, 
M-a înțepat până la sânge. 
 
Am vrut s-o dăruiesc, altcuiva, 
Dar floarea nu accepta, 
Să își piardă simbolul menit, 
Să devină trandafir obișnuit. 
 
Nici acum, că e uscat, 
Trandafirul nu a cedat, 
Mă uit la el încurajat, 
Povestea mea nu sa terminat. 
 
 
 
S-a uscat, dar mai are culoare.

Reintroducere…

Mă introduc încă odată,
Sper să o fac mai bine de astă dată,
Să înțelegeți de ce scriu aici,
Să încerc să fac amici.
 
De la un nume anonim am plecat,
La Taz Dragonoff am aterizat,
Un scriitor mărunt, măcinat, de gânduri,
La început de drum între rânduri.
 
Ușor de configurat și adaptat,
Pentru voi am fost creat,
Așa vă rog să mergeți să lăsați,
Un cuvânt, să îmi confirmați.
 
Că nu scriu bine, sau da,
Că îți place ori ba,
Eu așa mă informez și actualizez,
Fără ajutorul vostru nu evoluez.
 
Pentru voi o să mă concentrez,
Să absorb într-o fuziune,
Gândurile rele și cele bune,
Energia să am forță să forez.
 
După patru strofe împerecheate,
Două câte două, apropiate,
Vin două îmbrățișate,
Ca până la final de poezie, toate.
 
 
Tu cititorul care mă apreciezi pe mine,
După propria-ți imagine, cum îți convine,
Lasă un gând bun, fă-mă să zâmbesc,
Că eu cu fericirea ta mă hrănesc.
 
Iamb, anapest, eretic și spondeu,
Asta e rima albă,
Ritmul îl știe cardiologul,
Nu e stabil dar sincopat poate solemn.
 
Și în loc să stai acu pe gânduri,
Du-te să plantezi doi sâmburi,
Caută o strofă, un vers ceva,
Și trimite-l la acel cineva,
Care ar putea înțelege asta,
Doar așa mai pot menține focul viu,
Să fac lucruri fără motiv, nu știu.
 
Hai, ridică fruntea și zâmbește trainic,
Râzi în hohote, fii darnic,
Știu foarte bine ce crezi, că vrei,
Să îți iei gândul de la mine până numeri la trei.

In your dreams

I will blast your world
And amplify your senses,
With nothing but a word,
I will beat in your pulses. 
 
I will change your perception,
From a life of deception,
Leave behind the reality, 
Where people swear politely.
 
Be not blind, or deaf, or mute,
The planet spins and we commute,
Singing birds, attracted by the flute,
The joy of love we can't compute.
 
Forgotten not, by destiny, 
After the belated scrutiny, 
Shall dreams then seem to me, 
As real as you and we. 

Nu sunt, nu știu, nu vreau, nu pot.

Nu sunt un om cu două nume, 
Nu știu să fac spume, 
Nu vreau obscenitate sau renume, 
Nu pot să spun doar glume.
 
Nu sunt un om curajos, 
Nu știu să fiu sfios, 
Nu vreau sa fiu capricios, 
Nu pot să scriu mai frumos.
 
Nu sunt plin de maniere, 
Nu știu cum să alin durere,
Nu vreau consiliere, 
Nu pot influența plăcere.
 
Nu sunt din creion desenat, 
Nu știu de ce sunt încurcat, 
Nu vreau să fiu abordat, 
Nu pot să stau aliniat. 
 
Nu sunt de luptă gata, 
Nu știu sa înfrunt soarta,
Nu vreau durerea a alimenta, 
Nu pot insista căldura ta.
 
Nu sunt un misogin,
Nu știu să seduc lin,
Nu vreau să fiu mai fin, 
Nu pot gândi meschin. 
 
Nu sunt crescut blând, 
Nu știu să fiu plăpând, 
Nu vreau să mă auzi țipând, 
Nu pot gândi doar un gând.
 
Nu sunt prezent întotdeauna, 
Nu știu să mestec mătrăguna, 
Nu vreau să aud minciuna,
Nu pot să îți dăruiesc luna.
 
Nu știu, nu pot, nu sunt, 
Al vieții absolvent, 
Dar nu mai vreau să fiu absent, 
Să rămân iar corigent. 

Promit să încerc a fi decent, 
Și să respect acest angajament, 
Să mă mențin coerent.